Micul dejun la 7:30, prima întâlnire a grupului la ora 9:00. Două runde de meditație dimineața (o rundă completă însemnând asane (posturi yoga), pranayama (exerciții de respirație), meditație și odihnă pe salteaua de yoga), urmate de masa de prânz (totul pur vegetarian), un pic de odihnă, curs de dezvoltare spirituală între 14:30-16:00, încă două runde complete de meditație între 16:30-19:00, cina, apoi din nou curs, între 20:30-21:30/22:00. Așa am ales noi să ne petrecem zilele libere de săptămâna trecută, în încercarea de a crește spiritual și de a avansa pe drumul transcendenței. Într-o tabără de meditație.
De când am început să practic meditația transcendentală, adică de 3 ani și jumătate acum, învăț mereu,citesc, merg la întâlnirile grupului de meditație și...sper, fără să mă descurajez, că într-o zi mintea mea va capitula și mă va elibera, că va slăbi controlul și mă va lăsa să-mi găsesc liniștea. Deși în teorie meditația ar trebui să fie fără efort, simplă și ușoară (și pentru cei mai mulți oameni așa pare să fie), pentru mine nu este așa. Nu încă.:) Deci caut mereu. Caut compania oamenilor care reușesc să treacă dincolo de gândurile lor, de simțurile lor și caut liniștea pe care o găsesc în aceste întâlniri mai lungi ale grupului nostru.
Așa că, de Sf. Andrei mi-am îmbarcat copilul în mașină și am pornit cu pas „grăbit” spre Costești, în județul Vâlcea. Aproximativ 370 de km din Timișoara și 7 ore de condus pentru mine. Ne-am bucurat nespus de mult de drum (pe ruta Timișoara-Lugoj-Caransebeș-Hațeg-Petroșani-Tg.Jiu-Costești), mai cu seamă de trecerea prin Defileul Jiului. Un peisaj de vis, care ne-a ținut atenți și captivați, luminați de atâta frumusețe. Pe tot traseul, oarecum surprinzător pentru mine, am întâlnit șoferi care au...transcens, dacă mă pot exprima așa...Da, au transcens regulile de circulație. Cu puține excepții, toți m-au depășit nerespectând linia albă continuă sau trecând pe lângă mine ca vântul, de obicei în localități. :) Ce să mai înțeleg? (Am încercat să reduc numărul de ore de condus pe drumul de casă, dar nu mi-a ieșit... Glumind însă, am „transcens” și eu câte ceva în timpul acestei călătorii: o mașină-școală, o căruță cu doi cai și un Lăstun, ba chiar în frânturi mici și gândurile mele.)
Am ajuns obosiți, dar fericiți de reușită. Numai bine pentru prima meditație de grup. Le ador, fiindcă sunt oameni lângă care “mă adun” și eu mai bine, gândurile nu mai vin atât de numeroase și parcă am o stare mai profundă de pace. Deseori mă compar râzând în mine cu Elizabeth Gilbert, care scria în „Eat, Pray, Love” despre experiența ei legată de yoga și de meditație, spunând că se simțea rău, ca un hoț de energie, când profita de concentrarea și de focusarea grupului pentru a se cufunda mai ușor în meditație. La noi însă, nu e nevoie de concentrare, nici de focalizarea atenției, ci doar de repetarea unei mantre, dar eu tot mă așez lângă unii meditatori pe care îi simt mai „puternici”:).
Cei mai mulți dintre participanții la rezidența noastră au fost cazați la Hanul Vatra, o bijuterie de pensiune, albă, pură, curată, construită doar din materiale naturale, într-un stil arhitectonic simplu și elegant. Culori puține și limpezi, alb pentru pereți și lemnărie de nuanța mierii, gresie bej-roșcat discret, mată, negru pentru zăvoare. O încântare. În spatele hanului lenevește râul, spre care te poți duce pe cărări pietruite ce se împletesc cu alei de gazon. Minunat râul, foarte puțin adânc acum în decembrie, deci nu foarte bun pentru pescuit.Totuși, foarte la îndemână pentru micul meu pescar, care a plecat pregătit cu trei undițe din Timișoara, cu viermi și tot ce mai trebuie.
Noi am stat la pensiunea de alături, Arnota, dar majoritatea timpului ne-am petrecut-o cu grupul, la Vatra, bucurîndu-ne de ospitalitatea cea mai autentică și de căldura gazdelor noastre. Deschiși și primitori proprietarii, la fel și personalul. Nici nu s-ar fi putut altfel, n-ar fi cadrat cu...Vatra. O atenție specială se cuvine pentru bucătarul pensiunii, cu toată echipa lui de ajutoare, care ne-au răsfățat tare cu bunătăți vegetariene. Trebuie un pic de imaginație să poți găti doar legume, timp de mai multe zile, pentru un grup destul de mare (aproximativ 40, cu tot cu copii), fără să repeți meniul și să-l faci pe gustul tuturor. Aici trebuie spus și faptul că legumele folosite, brânza, mierea, untul, laptele, provin toate din surse curate, nu sunt tratate chimic, iar gustul este excelent. Preferatele mele au fost salata de vinete fără maioneză, chifteluțele de legume, supele cremă (de roșii, de linte), deserturile (fără îndoială), dar și sucul de mere, sau sucul de mere cu sfeclă, producție proprie, din care fiecare a putut să bea la discreție.
Ziua de 1 Decembrie am sărbătorit-o împreună, cu tort tricolor și cu Imnul național, cu gânduri de lumină, de pace și de prosperitate pentru toți românii. O sărbătoare foarte frumoasă și foarte emoționantă, pentru adulți și pentru copiii veniți cu părinții lor.
Vorbind despre copii...au fost bineveniți în grup, la fiecare ediție a rezidenței. Noi, părinții lor, ne-am organizat să rămânem câte un adult cu cei 5 copii, în așa fel încât să nu lipsim prea mult fiecare în parte de la meditații, dar nici ei să nu rămână nesupravegheați. În dimineața când a fost rândul meu să stau cu copiii, am luat mașina și am mers la păstrăvărie. Ar fi fost o plimbare lejeră, dar n-a fost chip să-i urnesc altfel din casă. A fost o reușită dimineața, sub soarele călduț de decembrie. Activitatea lor principală a fost spargerea gheții groase ce acoperea iazul, cu bucăți de lemn, cu un băț lung de metal, cu pietre...în încercarea de a prinde vreun păstrăv rătăcit sub apă.
Zilele de vacanță în Costești s-au terminat foarte, foarte repede. Am ținut minte că nu poți forța meditația, că este inutil să vrei să obții rezultate, că trei ani și jumătate nu înseamnă nimic raportat la scara universului și că beneficiile meditației se văd în activitate: ești mai creativ, mai echilibrat, mai centrat (asta e adevărat). Am ascultat multe comentarii și întrebări înțelepte în grupul nostru, am dezbătut teme dintre care unele mi-au plăcut foarte mult (de ex., cea despre Bhagavad-Gita sau interviul acordat de Maharishi lui Malcolm Muggeridge), am râs mult și cred că am ajuns la o concluzie. Cheia meditației este, exact așa cum spuneam la început, „let go, let God”, o altă temă care mi-a mers la inimă.
P.S.1 Acest articol reflectă doar experiența mea. Pentru a învăța despre meditația transcendentală, vă recomand să căutați un instructor.
P.S. 2 Mi se întâmplă totuși să trec dincolo de gânduri atunci când sunt absorbită de ritm, de dans, ba chiar și în timpul meditației, când am câte o zi foarte bună.
P.S.3 Cele mai frumoase dintre fotografii sunt realizate de colega mea de meditație, inimoasa și talentata Brîndușa Havași, căreia îi mulțumesc pentru că a fost de acord să împartă cu mine munca ei.
Comentarii