Hotel Shanley, din statul New York, este considerat a fi cel mai bântuit de pe coasta de Est a SUA. Aflat în Munții Shawangunk, în Ulster County, stabilimentul e destul de pitoresc... în sensul că arată ca și cum ar fi ieșit dintr-un film de groază!

Are 35 de camere, o cameră ascunsă la subsol și e plin de activități paranormale. De când a fost construit, în 1895, hotelul a "văzut" numeroase tragedii, inclusiv moartea celor 3 copii ai proprietarului original și căderea în fântână a bărbierului din localitate, plus câteva morți accidentale și dispariții de-a lungul anilor.

Aceste evenimente au fost relatate pe larg în presa din zonă și au captat chiar atenția oamenilor de pe alte continente.

La ce vă puteți aștepta dacă vă cazați acolo? În primul rând o veți face pe semnătură, adică pe propria răspundere. În al doilea rând, în speranța că nu veți fi victima vreunei întâmplări fatale, puteți a peste balansoare care se mișcă singure, sunete ciudate venite dinspre ceasuri, zone mai calde sau mai reci fără vreo explicație logică, zgomot de pași, fluierături, copii râzând, obiecte schimbându-și locul, diverse apariții sub formă de umbre sau pete de lumină.

Cu toate astea, amatorii de senzații tari și fanii filmelor horror stau la coadă pentru a se caza și a începe aventura în hotelul bântuit!