Este pentru a treia oara cand poposesc in Sighisoara, orasul de care m-am indragostit, orasul cu aer medieval care te duce undeva inapoi in timp. De ziua mea m-am cazat la Casa Cositorarului, pe care o recomand din suflet. In concediul din 2012 (povestit aici) am trecut iar pe la ei, sa mananc din minunatele prajituri si deserturi.

Contact: office@casa-cositorarului.ro sau 0731.374778. Website: www.casa-cositorarului.ro

Mobilierul este foarte vechi, dar in asta consta si farmecul. Camera luata de noi este cea mai spatioasa, asa cum ne-a recomandat-o si la telefon. Baia este foarte interesanta, cu spatiu mare in cabina de dus, ferestrele dau exact in aleea care duce imediat la scara de lemn si vecina cu Casa Bunicii.

La baie am avut foarte multe lucruri fata de alte locuri, ceea ce ar trebui sa fie normal: sapun pentru maini si dus, servetele umede, odorizant pentru baie, casca de baie si altele. Apropo de detalii, toate cele necesare erau puse in saculeti la baie, iar asternuturile parca erau apretate, nici nu-ti venea sa te asezi pe ele :). Șase perne nemaipomenite au fost grozave pentru noi, care de obicei plecam cu perne de-acasa pentru ca nu putea dormi pe cele de diverse pensiuni si hoteluri.

Aveau in sertare niste fete de masa albe, frumos brodate, si servicii de ceai minunate, sper ca cei care le trec pragul sa aiba grija si sa nu strice ceva sau sa plece cu vreun suvenir :). Noi ne-am simtit atat de bine ca prima data am lasat acolo ca amintire o lumanare cu ingeras si harpa. Ultima data nu l-am mai gasit. O fi pus bine, la loc de cinste?

casa cositorarului

Patul este spatios si comod, iar asternuturile impecabile cu un miros parfumat natural care nu deranjeaza, chiar am intrebat-o pe doamna responsabila cu treaba asta, ca parca nu era nici detergent, nici balsam. Prosoape schimbate si hartie adusa mereu.

Casa Cositorarului are doar doua camere si rezervarea se face cu mult timp inainte. Multi se opreau la terasa si, placandu-le, intrebau de cazare. Insa, asa cum spunea, se face doar cu rezervare in prealabil, eu am platit un avans prin banca.

Am consumat zilnic acolo chiar daca nu au mancare, ci doar deserturi, sucuri si bauturi, iar nota a facut-o la final. Uitase de barul din camera si i-am amintit, insa nu stia cat am consumat, dar eu cum tin socoteala i-am dat exact cat a fost. Am mancat cate doua-trei feluri de tort pe zi in ideea sa le incerc pe toate :). Tort cu ciocolata si menta sau capsuni si menta cu crema de cognac, strudele, piure de castane, tort cu nuci, cafea in straturi, strudel cu mere, inghetata si toping de... dulceata senzational.

Dulciurile sunt de casa, facute dupa retete traditionale vechi sasesti. Am o slabiciune la dulciuri si aici m-am ingrasat 5 kg!