Val cald, val rece, val cald, val rece ... soare luminos, cer limpede, pădure verde cât cuprinzi cu ochii ... înot liniștită și-mi scriu deja în minte articolul pentru Călătorim.ro :) Am traversat azi lacul de câteva ori, tulburată de gânduri, de viață. Amintiri frumoase din anii fericiți, amintiri înlăcrimate de toamna trecută, gânduri mustind de energie ieri și azi.

Copilul nostru, Bobo, a crescut de când am descoperit prima dată pensiunea “Colț de rai” (site oficial - AICI), frumosul lac înconjurat de păduri și micul lac cu nuferi, un pic ferit de privirile drumeților. E liniște la Dognecea. Nu tot timpul, dar dimineața e pace. Lacul sclipește în bătaia soarelui, nu e niciun val, cafeaua e bună sus pe terasă, iar leandrii plantați în ghivece mari dau o atmosferă mediteraneană locului.

Ne-am întors de câteva ori în acest loc, aflat la 100 de km de Timișoara. În anii de dinainte, conducea Fred, soțul meu, și drumul părea ușor și rapid. Ieri am condus eu, cu nou descoperita mea putere și independență, și a fost bine. Doar ultima porțiune, între Ocna de Fier și Dognecea (18 km), e plină de gropi. Drumul e îngust, trece prin pădure, și am avut emoții sâmbătă, la dus. Azi, la întoarcere, drumul șerpuind prin pădure mi-a făcut bine. Părea desprins dintr-un alt loc...o lume a frumosului înverzit și a luminii solare strecurate printre crengile de brad. Când întâlneam o altă mașină, eu mă opream și o lăsam să treacă. Am primit multe mulțumiri, dar nu numai :D).

Pensiunea Colț de rai e plăcută. Am văzut că s-a mai construit o clădire alături, cu un nou loc de parcare. Clădirea de piatră unde am stat noi de fiecare dată este ridicată chiar pe malul lacului și nu aș descrie-o ca fiind foarte estetică. În camere mai sunt lucruri care îmbătrânesc, dar e curat totul și foarte simplu. Prețul e destul de mare însă (160 lei/noapte/camera dublă cu mic dejun și șezlonguri incluse. Altfel, închirierea unui șezlong costă 10 lei/zi). Cazarea se plătește prin transfer bancar, sau măcar un avans. Proprietarii sunt foarte primitori, la fel și personalul. Anul trecut, de exemplu, am rezervat o cameră prin vară și nu am putut ajunge până la sfârșitul lui octombrie, de ziua mea. Pensiunea a fost deschisă special pentru noi atunci, ca să nu ne rămână datori. Am împărțit o sticlă de vin cu omul care a fost mulți ani viața mea și am făcut temele cu Bobo duminică dimineața:)

Mâncarea e bună și proaspătă, poate tot un pic cam scumpă. Bobo și cu mine am mâncat în acest weekend trei mese, pe lângă micul dejun, și ne-a costat totul 260 de lei. Am luat păstrăv la cină, poate de acolo a sărit nota, fiindcă în rest, n-am exagerat. Planurile noastre sunt să fim subțiri și frumoși :))

Nu sunt multe lucruri de făcut pe lângă lac, dar apa în sine e o terapie pentru noi. Bobo a pescuit, m-a „obligat” apoi să mergem cu hidrobicicleta (10 lei/jumătate de oră), a sărit de pe ponton în apa caldă de o mie de ori pe puțin, iar eu am înotat și am avut o conversație foarte interesantă și lungă pe whatsapp.:)). Pentru prima dată de când călătoresc eu, am uitat să-mi iau ceva de citit cu mine, dar am profitat și am experimentat starea de a fi, pur si simplu...și de a mă bucura de ce există acum în viața mea. Când am simțit că nu mai pot pe mal, deși mă adăposteam la umbră, am înotat mult și m-am liniștit.

N-am avut timp să mergem până la lacul cu nuferi. Și nici chef, de altfel. Lacul Dognecea în iulie a fost perfect. La fel a fost și toamna, când nu ne-am putut bălăci, dar am stat pe-afară și ne-am bucurat de culorile superbe de octombrie însorit.

Sper ca până data viitoare când mergem să am curaj să urc cu mașina până la pensiune. Parcarea e îngustă, iar mașina noastră e mare și mi-e greu să fac întoarceri și parcări. Am lăsat-o, deci, în sat, într-un loc aflat la cel puțin 1.5 km de pensiune, unde observasem eu că va fi ușor s-o întorc la plecarea spre casă.:).

Mi-a făcut bine să scriu articolul despre pensiunea Colt de rai din Dognecea și să selectez pozele ... Au dus într-o altă direcție gândurile acelea învălmășite pe care le aveam în lac și au eliberat tensiunea. Scrisul, ca și apa, are această putere magică în viața mea.